Costul medierii

Procedura de informare prealabilă asupra medierii este GRATUITĂ conform Legii 192/2006, astfel vă puteţi informa gratuit asupra procedurii de mediere. O primă întâlnire cu mediatorul în vederea informării cu privire la medierea situaţiei specifice dumneavoastră este gratuită şi nu vă obligă la semnarea ulterioară a unui contract de mediere.

 

Onorariul

 

Mediatorul are dreptul la plata unui onorariu. Acesta este negociabil în funcţie de numărul părţilor implicate în conflict, de complexitatea şi noutatea cazului.

Astfel,  pot fi stabilite onorarii fixe ce pot fi sau nu completate cu onorarii de succes.

  • onorariul fix – este reprezentat de o sumă fixă, pentru o ședință de mediere sau poate fi stabilit în sumă fixă pentru desfăşurarea întreagii proceduri de mediere.
  • onorariul de succes – poate fi reprezentat  de un procent din valoarea bunurilor ce fac obiectul medierii, în cazul în care părțile ajung la un acord amiabil asupra tuturor aspectelor aflate în dispută.
  • alte cheltuieli ocazionate de procedura medierii, fie în procedura prealabilă fie pe parcursul medierii propriu-zise (cheltuieli expediţii postale, evaluări, expertize şi altele).

Cine plătește costul medierii?

 

  • Onorariul este plătit de părțile aflate în conflict, în mod egal, dacă nu hotărăsc de comun acord altfel, în momentul încheierii contractului de mediere;
  • Cheltuielile ocazionate de pregătirea medierii şi de medierea însăşi sunt plătite tot de părţi în mod egal, dacă acestea nu hotărărsc altfel.

Reduceri, scutiri

 

Potrivit art. 20 din OUG. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, „persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) sau (2) din prezenta ordonanță, va putea beneficia de restituirea taxelor de timbru și a sumelor acordate cu titlu de onorariu de mediator”, dacă se vor încadra în condițiile stabilite de art. 8 din OUG 51/2008 și, important, dacă vor apela la mediere înainte de declanșarea procesului civil dar și după declanșarea acestuia, dar înainte de prima zi de înfățișare.

Prin urmare, beneficiază şi de restituirea sumei plătite mediatorului cu titlu de onorariu:

  • persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 500 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.
  • dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 800 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%.

Leave a comment

Află mai multe...

Medierea este o alternativă simplă şi eficientă de soluţionare a disputelor.

Află mai multe...

Contact

Sunt aici să vă ajut să ajungeţi la o înţelegere avantajoasă, eficientă şi durabilă.

Trimite un email